Cape Town: între munte şi ocean

Încă de cînd am pus piciorul pe aeroportul din Cape Town - de fapt, încă din zorii zilei, cînd survolam la mare altitudine relieful atît de straniu al coastei de vest a Africii, un relief dominat de munţi colţuroşi, cîmpii aride şi de nesfîrşitul deşertului - am avut sentimentul unei experienţe cu totul noi, pe care n-o mai trăisem pînă atunci.

După ce ieşi din aeroportul mic şi prăfuit, primul lucru de care dai cu ochii e o îngrămădire imensă de cocioabe cu pereţi din carton şi acoperişuri improvizate din petice de tablă ce stau să se prăbuşească la prima rafală de vînt. E unul dintre aşa-numitele townships, ghettouri unde oamenii trăiesc sub limita imaginabilă a sărăciei şi fără perspectiva unei vieţi mai bune. Numai aici, la periferia Cape Town-ului trăiesc, se pare, un milion de astfel de nefericiţi, dar situaţii similare se întîlnesc şi la Johannesburg şi în alte oraşe mari ale Africii. Problema sărăciei cronice persistă în Africa şi nici eforturile ONU, nici bunele intenţii de multe ori ipocrite ale vedetelor occidentale nu sînt în stare s-o rezolve.

Goana maşinii nu-ţi dă însă răgazul să reflectezi prea mult la probleme globale. Peisajul se schimbă rapid şi în faţă se profilează suburbiile cochete ale Cape Town-ului, cu şiruri de căsuţe aliniindu-se pe malul oceanului în terase ordonate, ocrotite de verdeaţă îngrijită. Fiecare casă are încorporat cîte un grătar pentru braai, un barbecue în varianta afrikaans, petrecerile organizate în jurul hălcilor de carne care sfîrîie pe grătar fiind un element definitoriu pentru cultura sud-africană.



De partea cealaltă a şoselei, pe suprafaţa de un verde limpede a oceanului se oglindesc, sfidînd gravitaţia şi apa îngheţată, kite-surferii atîrnaţi de peticele lor de pînză viu colorată, provocînd deopotrivă apa şi cerul la o întrecere a cărei miză e adrenalina în exces.

Se spune că Africa de Sud nu seamănă deloc cu restul Africii, iar Cape Town seamănă încă şi mai puţin cu restul Africii de Sud. Într-adevar, după cîteva ore petrecute în oraş, ai putea rămîne cu impresia că te afli în al 18-lea land al Germaniei (al 17-lea fiind, potrivit legendei, Palma de Mallorca), şi că populaţia oraşului e formată exclusiv din turişti germani şi englezi trecuţi de vîrsta a treia. Ai nevoie de un tur al oraşului, pe platforma unui autobuz turistic cu două etaje, pentru a-ţi face o imagine cît de cît realistă asupra Cape Town-ului.

Oraşul a fost prima colonie din sudul Africii, prima atestare datînd din 1652, cînd Jan van Riebeeck pune bazele unei "staţii de alimentare" pentru navele Companiei olandeze a Indiilor de Est care ocoleau Capul în drum spre - evident - Indiile de Est (Indonezia de azi). Zona era desigur locuită de triburi locale de hotentoţi şi boşimani dar aceştia erau prea ocupaţi cu vînătoarea şi pescuitul ca să-şi mai ateste şederea în acele locuri. În prezent, puţine lucruri mai amintesc de prezenţa olandeză în Cape Town (prezenţă care oricum a încetat formal în 1815 cînd colonia a fost cedată britanicilor în urma Congresului de la Viena) - între ele, grădina botanică Kirstenbosch de exemplu, amenajată iniţial pentru a furniza fructe şi legume proaspete marinarilor care opreau la Cap pentru realimentare. Oraşul poartă în schimb amprenta stilului colonial britanic, vizibil mai ales în arhitectura clădirilor oficiale şi în obiceiul stupid de a conduce pe partea stînga a străzii. De asemenea, pot fi identificate cu uşurinţă cartierele locuite de comunitatea asiatică (alcătuită în special din malaezieni), care se disting prin casele vopsite în culorile cele mai vii.