Ziua de vineri, 10 noiembrie, a fost de departe cea mai interesantă din întreg sejurul sud-african. Nici nu putea fi altfel: să vezi în aceeaşi zi pinguini, o broască ţestoasă, struţi... nu la Grădina zoologică sau pe National Geographic Channel, ci în habitatul lor cît se poate de natural (pe marginea drumului, mai exact) - trebuie să recunosc că a fost ceva deosebit şi pentru mine, care nu mă entuziasmez aşa uşor. Şi asta fără a pune la socoteală peisajul extraordinar şi însemnătatea istorică a unor locuri pe care le ştiam doar din "Toate pînzele sus".
Capul Bunei Speranţe nu e nici cel mai sudic punct al Africii (onoarea asta îi revine Capului Agulhas, aflat la vreo 300 km mai la est) nici locul de întilnire al Oceanului Atlantic cu cel Indian. Importanţa lui istorică stă în faptul că, ocolindu-l pentru prima oara, Bartolomeo Dias, în 1488 şi Vasco Da Gama, cîţiva ani mai tîrziu, au demonstrat existenţa unei unei rute maritime către est, spre Indii. Dias îl botezase Capul Furtunilor, renume confirmat de numeroasele epave - unele vizibile şi astăzi - ale navelor eşuate aici de-a lungul timpului. Totuşi, regele Portugaliei din acea vreme, Ioan al II-lea i-a schimbat numele, considerînd că perspectivele unui comerţ înfloritor sînt mai importante decît detaliile meteorologice.
Întreaga zonă (partea sudică a Peninsulei Capului) are statut de rezervaţie naturală, iar intervenţia omului e pe cît de discretă, pe atît de eficientă: diversele facilităţi (de la restaurant şi funicular pînă la poteci pietruite şi trepte din lemn amenajate în zonele mai greu accesibile) nu afectează frumuseţea sălbatică a locurilor.
Şi drumul către Cape Point e deosebit de pitoresc, mai ales datorită coloniei de pinguini de la Boulders (Simon's Town), adevărată atracţie turistică în această perioadă a anului.
No comments:
Post a Comment