Robben Island - Doftana Africii de Sud

Pentru cei mai tineri, care n-au apucat minunatele vremuri ale "Epocii de Aur", Doftana e închisoarea unde erau trimişi comuniştii ilegalişti (ştiţi voi, băieţii buni din filmele lui Sergiu Nicolaescu). Cînd "băieţii buni" au ajuns la putere, Doftana a devenit o destinaţie obligatorie în itinerariul turistico-ideologic al oricarui detaşament de pionieri cu pretenţii. La fel s-a întîmplat şi cu insula Robben, situată la 11 km de Cape Town, în largul Oceanului Atlantic: fostă colonie de leproşi în secolele 18-19, folosită ca închisoare pentru deţinuţii politici în timpul regimului de Apartheid, actualmente muzeu în cadrul patrimoniului UNESCO şi un loc foarte pitoresc, în ciuda unor accente ideologice pe alocuri agasante.

Ceaţă şi tunuri la Chapman's Peak

Să plăteşti o taxă de 46 de ranzi (cam 6 euro) pentru un drum de 9 km care nu duce nicăieri nu sună prea atrăgător. Totuşi, o excursie pe Chapman's Peak Drive merită din plin banii ăştia. Drumul porneşte din pitorescul port Hout Bay, şerpuieşte pe malul golfului pînă la Chapman's Point, apoi coboară din nou pînă la nivelul mării, la Noordhoek. Şoseaua săpată în stîncă dezvăluie o privelişte superbă, pe care, din păcate, imaginile n-au prea reuşit să o surprindă din cauza ceţii foarte persistente. Tunurile fac parte din sistemul de fortificaţii construit de olandezi şi dezvoltat de englezi in sec. 18, sistem menit să apere golful şi portul.